Să ne vezi dansând înseamnă să ne auzi inimile vorbind. (Hopi)
Dansul mirilor. Acest început de viață în doi, acest simbol al iubirii: proaspeții soți unul în brațele celuilalt, o punte între trecut și prezent, o speranță pentru viitorul ce se deschide înainte. O reînnoire a promisiunilor unei vieți în doi, proaspăt începute – proaspăt rostite.
Emoție pură, sentimente și ritm – de muzică, de inimi îndrăgostite.
La începutul oricărei petreceri de nuntă, atenția noastră, a spectatorilor dragostei, este îndreptată exclusiv asupra lor, a protagoniștilor zilei și a serii ce se deschide strălucitoare în fața tuturor. Un spectacol al dragostei încununate cu DA-ul iubirii rostit hotărât cu puțin înainte.
Se ridica sfioși și emoționați în acordurile muzicii alese de ei pentru dansul mirilor și se îndreaptă fericiți spre mijlocul ringului susținuți de toate privirile scânteinde de bucurie ale invitaților. Încep să-și dezvăluie emoția în pași de dans – atent aleși, exersați și pregătiți cu migală înainte de eveniment, sau pur și simplu spontani – o emoție trăită atunci, pe loc, revărsată pe ritmuri dragi.
Melodia aleasă pentru acest dans simbolic e întotdeauna un răvaș de dragoste al perechii celebrate, o poveste doar a lor, transmisă pe note în văzduh, pân’ la stele și la Lună – să ducă departe dragostea lor.
Coregrafiile pregătite minuțios de protagoniști pentru acest moment se întrec în creativitate: de la pași simpli poate în prima parte a melodiei, la piruete și balansuri bine definite. Iar pentru a crește spectaculozitatea momentului, recuzita (fum greu, de exemplu) și luminile alese cu mare atenție trebuie neapărat corelate cu punctul culminant al acestui dans.
Dacă vrei în schimb să-ți surprinzi încă de la începutul petrecerii invitații, alegeți o coregrafie nonconformistă (pe o melodie la fel de nonconformistă) și începeți în forță petrecerea!
Pentru orice variantă pentru dansul mirilor ați opta, cel mai important este ca ea să spună povestea voastră, să o personalizați pentru moentul vostru de emoție.
Strigă-ți iubirea în pas de dans! Pornește în viață pe ritmurile fericirii.